Copăcel şi prietenii săi

Copăcelul din grădina Mirunei era supărat: crenguţele sale, pline de zăpadă, stăteau aplecate spre pământ.

-Este prea frig pentru tine? îl întreabă prietenul sau, Vântul.

-Nu, este bine!

-Zăpada care ţi s-a aşternut pe ramuri este prea multă, prea grea?

-Nu! răspunse copăcelul.

-Ţi-au îngheţat rădăcinuţele, pământul nu este destul de cald?

-Nu, sunt calde rădăcinuţele!

-Spune-mi, prieten drag, ce s-a întâmplat? Aş vrea să te pot ajuta! Nu-mi place deloc să te văd trist! şpuse vântul.

-Imi lipsesc prietenele mele, păsările! Au plecat şi nu mai ştiu nimic de ele!…Ramurile îmi sunt atât de goale!…zise copăcelul, aproape plângând.

-Rezolvăm imediat! Aşteaptă o clipă! spuse Vântul.

Şi începu să bată uşor, din toate părţile, ca şi cum ar fi dansat în jurul copăcelului.

-Gata! zise el peste câteva momente. Îţi place?

Copăcelul răspunse, emoţionat:

-Da…este minunat! Îţi mulţumesc din suflet, prieten drag!

***

In grădina Mirunei, copăcelul era fericit: ramurile sale erau pline de prieteni, de cuiburi şi păsări sculptate în zăpadă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *