Forfecuța

Pe biroul Ioanei era o zarvă grozavă:

-Astăzi am desenat un om de zăpadă uriaș, apoi o săniuță, apoi o floare multicoloră și un curcubeu! spuneau, mișcându-se cu mândrie în cutiuța lor, creioanele colorate.

-Iar eu am ajutat-o să corecteze micile greșeli! a completat, cu vocea ei subțirică, gumița de șters.

-Iar noi am fost suportul pe care a desenat! au zis, bucuroase, foile de hârtie albă.

Impreună am făcut o treabă minunată, Ioana a fost cu adevărat fericită astăzi, iar asta numai mulțumită nouă!

Chiar atunci dintr-un colț al biroului se auzi un foșnet ușor. Era forfecuța- aplecată ca un bătrânel, cu privirea tristă, spuse, oftând:

-Pe mine Ioana nu mă iubește! Mă ia în mânuțe, mă privește, apoi o văd că se sperie și mă lasă jos. Nu înțeleg de ce! Am putea face lucruri minunate împreunaă și totuși!…., continua ea, cu lacrimi în ochi.

Toți prietenașii de pe birou se apropiară de forfecuță.

-Poate că nu îi intră degețelele în ochiurile tale! spuse culoare roșu.

-Are degețele subțirele, sigur că intră! răspunse gumița de șters.

-Poate nu-i place culoare ta! zise creionul.

-Nu s-ar speria de o culoare! răspunse pixul, serios.

-Poate că-i e frică să nu se rănească, se auzi vocea riglei. Uneori copii îți mai ciupesc degețelele cu foarfeca, se pot întâmpla lucruri grave! Eu cred că ăsta este motivul!

Pentru câteva secunde se făcu liniște pe birou. Toți simțeau că acesta era adevăratul motiv!

-Dar eu nu aș răni-o niciodată pe Ioana! se auzi vocea forfecuței. Eu o iubesc!

-E adevărat, însă Ioana este micuță. Are nevoie nu doar de ajutorul tău, ci și de ajutorul mamei ei. Aceasta trebuie să o învețe cum să te folosească, astfel încât Ioana să fie în siguranță. Nu este un pas ușor de făcut de către un copil, dar este un pas important! Vă vom ajuta, pe tine și pe Ioana, să deveniți prieteni! Este nevoie de răbdare! spuseră creioanele colorate.

 

 

***

 

A doua zi de dimineață, imediat ce se trezi, Ioana fugi la masa ei de lucru. Iși dorea să creeze, să facă ceva deosebit, ceva nou.

A luat creionul și, pe o foaie de hârtie, a desenat un căluț. Apoi l-a colorat cu toate culorile, făcându-l Căluțul Curcubeu. I-a lipit o biluță strălucitoare pe frunte, dându-i astfel magie.

Ioana își privi desenul. Era minunat. Și totuși, lipsea ceva: lăsat pe foaia de hârtie, era greu să te joci cu el! Chiar atunci o văzu pe forfecuță, așezată lângă creioane.

-Mami! strigă fetița. Am o idee! Am nevoie de ajutorul tău!

Mama se apropie de Ioana.

-Este minunat căluțul, îl ador! Atât de frumos colorat! zise ea, zâmbind.

-Este adevărat, mami, dare eu vreau să îl transform într-o jucărie! Trebuie să îl decupez!

Mama o privi cu atenție. Iși dădu seama că Ioana, fetița ei, era pregătită să folosească foarfecele.

-Ia forfecuța, draga mea. Bagă-ți cu grijă degețelele, închide-o și deschide-o de câteva ori, ca să vă cunoașteți. Iți desenez o linie, iar tu trebuie sa tai exact pe aceasta. Așează cu grijă foaia de hârtie. Ușor, ușor, fără grabă! Perfect! Astăzi ți-ai făcut un nou prieten, Ioana: forfecuța! Vă doresc să faceți lucruri minunate împreună!

 

***

Căluțul Curcubeu a fost primul pas al prieteniei dintre Ioana și forfecuță. Au urmat Păhărelul Vesel, Papucul Verde Ascuțit, Ceasul de Hârtie, Lingurița cu Buline și multe, multe alte lucruri unice, extraordinare, care au conturat Lumea Creativă a Ioanei.. Și asta mulțumită Forfecuței care, nelipsită de pe masa de lucru, este mereu fericită!

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *