Firul de iarba şi ghinduţa încolţită

 

In pământul umed, firul de iarbă- mic, subţire cât un fir de aţă- stă şi moţăie.

Lângă el, ghinduţa încolţită se foieşte.

-Ce tot faci? Nu vezi că încerc să dorm? întrebă firul de iarbă, deranjat.

-Iar eu încerc să ies la suprafaţă, să văd dacă a venit timpul să ieşim din căsuţa asta!

-Ai mai încercat şi acum câteva minute! răspunde firul de iarbă.

-Da, am încercat, bine ai zis! Că nu am reuşit, pentru că nu am destulă putere!

-Te ajut eu, dar apoi mă laşi să dorm liniştit?

Şi firul de iarbă se apropie de ghinduţa încolţită şi începu să o împingă în sus.

-Vezi ceva? întrebă el.

-Nimic, sunt încă în pământ!

-Acum?

-Nimic! Mai împinge puţin!

-Nu prea mai am putere, răspunse firul de iarbă. Ţi-am zis că nu am dormit suficient!

-Încă puţin, te rog, că văd ceva…

Cu ultimele puteri, firul de iarbă o împinse încă o dată pe ghinduţă.

-Stai, stop, opreşte-te! ţipă ghinduţa. Inapoi, repede!

Firul de iarbă s-a dat la o parte şi lângă el a căzut, speriată, ghinduţa încolţită.

-Doamne, ce ai păţit? întrebă firul de iarbă, îngrijorat. Ce ai pe năsuc, te-a muşcat ceva? Ce e acolo sus?

Ghinduţa tremura toată:

-Covoraşul alb nu a plecat! Când m-ai împins ultima dată am dat cu năsucul în el şi era să îngheţ! Doamne, ce rece e! Soarele încă nu a reuşit să îl alunge!

-Ţi-am zis eu că trebuie să mai dormim?zise firul de iarbă, ducându-se la locul lui. Dar tu nu mă asculţi….vrei afară! O să vină timpul să ieşim din căsuţa asta, doar că trebuie să avem răbdare! Fiecare lucru se face la timpul lui, ştii bine!

 

Ruşinată, ghinduţa nerăbdătoare s-a dus în locşorul ei şi nu a mai spus nimic. Şi-a lăsat căpşorul într-o parte şi a adormit imediat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *