5 raze de soare

5 raze de soare

Stau, se odihnesc

Pe cartea pe care

Cu drag o citesc.

 

-Eu mă numesc Em,

Sunt raza de soare

Care le-ncălzeşte

Doar pe animale!

 

-Suntem Ta şi Te,

Raze, mici, drăguţe,

Şi avem căldură

Doar pentru plăntuţe!

 

-Dacă vă-ntrebaţi,

Eu sunt raza care

Trimite căldură

Pentru aripioare!

 

-Iar eu sunt Pitic,

Raza-îngeraş

Care încălzeşte

Orice copilaş!

Ouăle de ciocolată, speranță și bucurie

-Bună dimineaţa! spuse, veselă, mama băieţelului. Cum ai dormit, bine?

-Da, răspunse micuţul, morocănos. Am dormit bine!

-Şi atunci de ce eşti trist?

-Pentru că mâine este Paştele…şi…

-Mami, dar ţi-am spus că Paştele aduce bucurie în suflete, nu tristeţe! De Paşte se întâmplă minuni!

-Tu, mami, mereu zici asta! Însă cine poate face o minune să ne aducă ouă colorate în dulăpior, ca şi eu să pot ciocni cu prietenii mei? Spune-mi, mami, cine? Că noi nu avem nici găini, nici bănuţi, iar văcuţele noastre nu fac ouă!

Fără a mai spune altceva, copilul se dădu jos din pat şi merse să îşi spele mânuţele, faţa şi dinţişorii.

Mama lui îl urmă:

-Îţi aduci aminte cum a înmulţit Iisus cele 5 pâini şi cei doi peşti ai băieţelului? Că au mâncat mulţi oameni, peste 5000!

-Aceea a fost o minune, mami! Şi Iisus era pe Pământ! Acum Iisus este sus, în cer! răspunse băiatul, clătindu-şi mânuţele.

-Nu, iubitul meu, Iisus este în sufletele noastre! Şi ai să vezi că el va face o minune pentru noi- ai încredere!

Fără a mai spune altceva, mama copilaşuui se duse în bucătărie. Până la prânz nu ieşi de acolo.

***

-Mi-e foame! spuse băieţelul intrând în casă.

Toată dimineaţa fusese în grădină, la joacă.

-Hm, am cam obosit! Ce ai pregătit, mami?

Dar nu aşteptă răspunsul- băieţelul deschise uşile dulăpiorului de mâncare.

-Mami, o minune! strigă el cât putu de tare. A apărut o farfurie cu ouă colorate! O minune, mami, mă auzi?

Mama îl privea cu dragoste din pragul bucătăriei.

-Aşa este, mami, o minune…! răspunse ea, încet.

-Pot să pun mâna pe ele? întrebă copilul, emoţionat.

-Da, dar cu mare grijă, că sunt ouă speciale, magice! Mâine vei avea cu ce să ciocneşti, dragul meu!

Băieţelul luă ou după ou, îl privi, îl mângâie cu drag şi îl puse la loc, pe farfurie.

***

Toţi copiii erau fericiţi. Mânuţele, buzunarele şi coşuleţele de Paşte erau pline cu ouă- mici şi mari, roşii sau altfel colorate, sparte sau întregi.

-Cine vrea să dea cioc cu mine? întrebă copilul, fericit că şi el avea ouă de Paşte.

Dar nimeni nu îi răspunse.

-Am ouă speciale, ouă magice- vrea cineva să ciocnească?

Auzind, Maria se apropie de el:

-Eu vreau! Hrisos a înviat!

Băieţelul ţinu cu grijă oul în mânuţe:

-Adevărat a înviat! şopti el.

-Incă un ou câştigat! ţipă Maria, fericită. Am cel mai puternic ou de Paşte!

Insă, când vru să pună în coşuleţ oul băiatului, pe mânuţele ei curseră câteva picături de ciocolată.

Repede, Maria desfăcu hârtiuţa-cojiţă şi descoperi că băieţelul folosise ou de ciocolată.

-Ouă de ciocolată? zise Maria, tare.

Copiii auziră.

-Ouă de ciocolată! Ouă de ciocolată! spuseră toţi, cu bucurie.

Cât ai clipi băieţelul, fu înconjurat de mulţi băieţei şi de multe fetiţe:

-Vreau şi eu să ciocnim!

-Ba e rândul meu, eu ciocnesc acum cu oul de ciocolată!

-Eu, eu, eu!

***

Băieţelul ajunse acasă-mânuţele, buzunarele şi coşul de ouă erau goale. Dar el era mai fericit ca niciodată!

-Cum a fost, dragul mamei?

-A fost…a fost o minune de zi! Mulţumesc, mami! Mulţumesc, Doamne-Doamne, pentru minunea pe care ai făcut-o pentru mine! Hristos a înviat!

-Adevărat a înviat! şopti mama.

Dar copilul nu o mai auzi- adormise deja, zâmbind.

Adriana și cadoul de la Iepuraș

 

-Adriana, ce ai vrea

Iepurașul să îți dea?

-Un ou plin cu sănătate,

Alte 3 cu bunătate,

Două doar cu bucurii

Și 3 cu zâmbete mii!

 

Iar în coș mai poate pune

Prăjitură cu alune

Și suc bun de portocale

Și-o păpușă… oarecare!

Firul de iarba şi ghinduţa încolţită

 

In pământul umed, firul de iarbă- mic, subţire cât un fir de aţă- stă şi moţăie.

Lângă el, ghinduţa încolţită se foieşte.

-Ce tot faci? Nu vezi că încerc să dorm? întrebă firul de iarbă, deranjat.

-Iar eu încerc să ies la suprafaţă, să văd dacă a venit timpul să ieşim din căsuţa asta!

-Ai mai încercat şi acum câteva minute! răspunde firul de iarbă.

-Da, am încercat, bine ai zis! Că nu am reuşit, pentru că nu am destulă putere!

-Te ajut eu, dar apoi mă laşi să dorm liniştit?

Şi firul de iarbă se apropie de ghinduţa încolţită şi începu să o împingă în sus.

-Vezi ceva? întrebă el.

-Nimic, sunt încă în pământ!

-Acum?

-Nimic! Mai împinge puţin!

-Nu prea mai am putere, răspunse firul de iarbă. Ţi-am zis că nu am dormit suficient!

-Încă puţin, te rog, că văd ceva…

Cu ultimele puteri, firul de iarbă o împinse încă o dată pe ghinduţă.

-Stai, stop, opreşte-te! ţipă ghinduţa. Inapoi, repede!

Firul de iarbă s-a dat la o parte şi lângă el a căzut, speriată, ghinduţa încolţită.

-Doamne, ce ai păţit? întrebă firul de iarbă, îngrijorat. Ce ai pe năsuc, te-a muşcat ceva? Ce e acolo sus?

Ghinduţa tremura toată:

-Covoraşul alb nu a plecat! Când m-ai împins ultima dată am dat cu năsucul în el şi era să îngheţ! Doamne, ce rece e! Soarele încă nu a reuşit să îl alunge!

-Ţi-am zis eu că trebuie să mai dormim?zise firul de iarbă, ducându-se la locul lui. Dar tu nu mă asculţi….vrei afară! O să vină timpul să ieşim din căsuţa asta, doar că trebuie să avem răbdare! Fiecare lucru se face la timpul lui, ştii bine!

 

Ruşinată, ghinduţa nerăbdătoare s-a dus în locşorul ei şi nu a mai spus nimic. Şi-a lăsat căpşorul într-o parte şi a adormit imediat.

Pana neagră

 

 

Intr-o zi, în cuibul găinuşei Coco a ieşit din ou primul puişor.

-Tu eşti Pichi! spuse Coco, emoţionată.

Apoi ouăle s-au spart unul după altul, şi pui minunaţi au umplut cuibul.

***

Pichi era nespus de frumos. Avea ochişorii mari, rotunzi, picioruşe subţiri ca două beţişoare şi era îmbrăcat tot cu puf galben. Mama lui, dar şi ceilalţi frăţiori, îl iubeau nespus: era un pui bun, darnic, jucăuş, mereu glumeţ şi zâmbitor.

Insă, într-o zi, în puful lui a apărut un punct mic, negru. Era o pană.

-Vai, ce repede ai crescut! a zis mama sa, văzându-l. Vei avea penele negre, ca şi tatăl tău! Sau va fi doar o pană neagră, ca un mărţişor printre penele frumos colorate?

Insă puiul Pichi nu era atât de fericit…Şi nu pentru că ar fi semănat cu tatăl său, că asta ar fi fost minunat, ci pentru că simţea că pana neagră îl schimba în rău. Pana neagră nu era un mărţişor! De când apăruse ea Pichi devenise mai trist, mai morocănos, începuse să fie egoist, să nu se mai gândească la cei din jurul lui, să nu mai preţuiască prietenia.

A putut ascunde asta câteva zile, însă cu cât timpul trecea şi pana devenea mai mare, cu atât Pichi era mai răutăcios. Şi cei din jurul lui au simţit asta. Ba chiar, buni prieteni de-ai lui, începuseră să-l ocolească, pentru că Pichi avea pentru ei doar cuvinte urâte.

-Ai observat că fiul nostru, Pichi, s-a schimbat foarte mult? îl întrebă, într-o seară, găinuşa Coco pe bunul cocoş Negruţ.

-Da, am observant. Şi am discutat cu el, dar…nu am găsit niciun răspuns.

-Ceva se întâmplă! E tot timpul singur, pentru că nimeni nu mai vrea să se joace cu el! Şi, cred că de supărare, într-o dimineata l-am văzut că se uita în oglindă şi încerca să îşi smulgă penele. Trăgea cu putere de pana neagră…

-Pana neagră? spuse cocoşul Negruţ, mirat. Are o pană neagră? Asta este problema…

Chiar atunci, în camera lor intră Pichi:

-Ştiu că nu e bună, ea mă face aşa rău, însă nu pot scapă de pană, orice aş face! zise el.

-O să te ajutăm noi, doar suntem o familie! răspunseră Coco şi Negruţ într-un glas.

Şi, fără a mai aştepta, îl aşezară pe Pichi pe canapea şi, cu ciocurile, traseră cât putură de tare de pana neagră. Insă aceasta nici nu se mişcă.

-Trebuie să încercăm altceva, spuse Negruţ. Şi am o idee! Adu-mi nişte vopsea albă şi o pensulă!

Intr-o clipă Coco fugi în dormitorul cu jucării, luă acuarelele şi pensula lui Pichi şi pana fu colorată în alb.

-Am terminat, pana este alba! Cum te simţi, e mai bine?

-Nu. E la fel! răspunse Pichi, trist.

Coco vru să îl ia în braţe, însă Pichi fugi spre camera sa.

Dar, chiar când să se aşeze în pat, găsi o rădăcină de copac pe plăpumioară- era cadoul pe care i-l dăruise, demult, prietena sa, răţuşca:

– Mama, adu repede culorile! Ştiu care este soluţia: pana nu trebuie colorată, pentru că rădăcina rămâne la fel. Pana trebuie hrănită cu o culoare: am să pun câteva picături de culoare chiar la rădăcina ei, să vedem ce se întâmplă!

Negruţ luă acuarelele şi se apropie de Pichi:

-Lasă-mă pe mine, suntem o familie!

De cum a pus prima picătură de culoare la rădăcina penei negre, Pichi a început să zâmbească.

-Am reuşit, spuse el, bucuros. Mulţumesc, prietenă răţuşcă!

***

In curtea de păsări puii au găsit o minge mica, roşie.

-Hai, Pichi, mai repede! se aude puiul de gâscă, Gagu.

-Pichi, aici, repede! spune răţuşca Machi.

-Pichi, sari cât poţi de sus! Bravo- goool! ţipă, de bucurie, bibilica Bulinuţa. Am câştigat! Ce echipă bună suntem, prietene Pichi, nu-i aşa?

-Am câştigat toţi, răspunse Pichi uitându-se cu drag spre răţuşca Machi, am câştigat tocmai pentru că suntem prieteni!

***

De la fereastra casei lor, Coco şi Negruţ se uitau, fericiţi, la jocul cu mingea:

-Ce frumos se joacă şi ce fericiţi sunt! spuse Coco, strângându-l de o mânuţă pe Negruţ. Fericiţi, ca şi noi!…

Prietenie de seară

 

Este frig. În căsuţa ei, buburuza Gina stă şi tremură. “Uff, dacă aş fi avut o uşiţă la căsuţă, cred că m-aş fi simţit mult mai bine! Aşa…frigul intră nestingherit la mine! O să îngheţ până mâine dimineaţă! zise ea, cu glas stins.

 

Chiar atunci, pe lângă căsuţa buburuzei a trecut veveriţa Tina. A auzit cuvintele buburuzei şi s-a întristat.

-Mică buburuză, am eu o idee ca să te scap de frig! zise Tina, cu voce blândă. Pentru că aici, lângă căsuţa ta, este loc destul, am să dorm la uşa casei tale în seara asta şi am să folosesc a mea codiţa să astup gaura prin care intră vântul. Aşa, tu vei putea dormi liniştită în pătuţul tău.

Buburuza zâmbi, fericită:

-Şi ţie nu o să îţi fie frig acolo, afară?

-Nu, că eu am blăniţă care-mi ţine de cald. O să fiu bine, stai fără grijă!

Buburuza se duse la veveriţă, o îmbrăţişă cu drag şi apoi fugi în pătuţul său. Insă, chiar dacă avea o plăpumioară pufoasă, tot simţea frigul. Aşa că, adormită pe jumătate, se dădu jos din pătuţ şi merse lângă veveriţă, în codiţa căreia se cuibări.

-Acum e mult mai bine! spuse buburuza Gina. Apoi adormi imediat.

-Şi pentru mine e mai bine! răspunse veveriţa Tina.

 

***

 

Seară de iarnă. Pe zăpada, o veveriţă micuţă mergea repede spre căsuţa ei. Din când în când îşi verifica, grijulie, codiţa, ca şi când acolo ar fi purtat o comoară pe care nu trebuia să o piardă…