Desenul Biancăi

Bianca are-n mânuţe

O culoare şi ar vrea

Pe o foaie de hârtie

Să deseneze ceva.

 

Fac un cerc şi două puncte,

Nasul, apoi o guriţă.

Mami, eu te-am desenat-

Doamne, cât eşti de drăguţă!

 

Inc-un cerculeţ-făţucă,

Şi pe el pun părul scurt.

Tati, cât eşti de frumos-

Să ştii că te iubesc mult!

 

Hm! Dar cine mai lipseşte

Din tabloul minunat?

Eu! Doi ochi, năsuc, guriţă…

Ce frumos am desenat!

Sărbătoare

-Mami, sunt mulţi oameni care

Nu vor inimi, inimioare,

Spun că nu e sărbătoare!

 

-Dragul meu, poate că nu-i.

Insă tu poţi să le spui

 

Că-i o zi frumoasă-n care

Iubeşti, şi de-aceea are

Farmecul de sărbătoare.

 

Iar noi vom sărbători

Dragostea-n fiece zi!

Doamne, mă întreb…

Doamne, mă întreb

Câte suflețele

Acum n-au mâncare,

Câte dintre ele

 

Ingheață, că n-au

Nici foc, nici lumină?

Nici o vorbă bună

De unde să vină?

 

Te rog, astă seară,

Și mâine, și-apoi,

Gândul bun, căldura

Ce vin de la noi-

 

Cei care prin gând

Incearcă s-aline-

Dă-le lor! Tu, Doamne,

Fă să fie bine!

Iarna, copilăria noastră

-Știi cu cine semeni?

Cu adultul care

Văzând zăpezica,

Zâmbet nu mai are!

 

Scutură-ți codița,

Și fii bucuroasă!

Chiar nu vezi cât e

Iarna e frumoasă?

 

An de an zăpada,

Strop de bucurie,

Ne-ntoarce pe toți

In copilărie.

 

Hai, te rog,  zâmbește

Și fericit fii:

Zăpada ne face

Pe noi toți, copii!